DNA l-a trimis în judecată pe fostul europarlamentar PDL, Petru Luhan, în prezent membru PNL, sub acuzația că între 2010 și 2012 a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport, obținând astfel peste 50 de mii de euro. Potrivit unui comunicat DNA, Luhan a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.