Dacă în anii trecuţi evaluarea directorilor din casele județene de pensii se făcea la sediul central din Bucureşti, anul acesta conducerea a optat pentru Brașov.

Şi nu în orice hotel braşovean, ci la ARO, dotat cu nu mai puțin de 5 stele. Tari bugetarii ăstia, pe banii pensionarilor dintre care mulţi fac foamea! Potrivit unor surse Podul.ro participante la eveniment, cei care gestionează banii pensionarilor fac parada modei, iar parcarea hotelului aduce cu un salon auto.  

Evaluarea personalului din institutiile publice are loc anual. Acum are loc evaluarea directorilor executivi ai caselor județene de pensii, a directorilor executivi adjuncţi ai acelorași instituții (directori de pensii şi directori economici) pentru activitatea desfășurată în anul 2018. Evaluatorul este Tomiţă Murgoci – secretarul general al Casei Naționale de Pensii Publice.  

Joi urmează să participe la întrunire însuşi Robert Iulian Stănescu, președintele Casei Naționale de pensii publice, fiind așteptat chiar și ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi.

Potrivit surselor noastre, costul meselor a fost introdus în preţul cazării. Cei prezenţi s-au deplasat la evaluarea anuală cu mașinile caselor de pensii sau maşinile personale, urmând să deconteze combustibilul. Participă câte trei directori de la  45 case teritoriale de pensii = 135 persoane, plus caţiva directori din CNPP.

În ultimii ani, cum spuneam, evaluarea a avut loc la București – la sediul instituției şi NU în staţiuni, ceea ce înseamnă bani publici aruncaţi pe apa Sâmbetei. Acţiunea dureaza până vineri.  

continuare: podul.ro

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.