Aproape 17 milioane de euro (75,8 milioane de lei) este valoarea contractelor încheiate în ultimii zece ani între Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR), firma unde a fost acţionar şi Bogdan Chirieac – jurnalistul de la DCNews. Ultimul contract dintr-un total de 7, toate oferite prin negociere directă, a fost încheiat în 2016, după cum rezultă din serviciul electronic de achiziții publice (SEAP).

“Nu am nici cea mai mica legătură cu CSR, chiar nici cea mai mica”, a fost primul răspuns al lui Bogdan Chirieac, contactat de G4Media.ro. Jurnalistul a admis ca știe cine sunt acționarii și că îl cunoaște pe acționarul principal.

“Nu pot sa va spun, nu sunt informații publice, ar trebui sa fie informații publice”, a mai răspuns Chirieac când a fost întrebat dacă el are vreun contract cu CSR.

“De ce nu ma întrebați de Adevarul, de Gândul, mereu sunt întrebat de CSR. Eu am fost acționar și la Adevarul, nu doar la CSR, de ce nu ma întrebați de Adevarul?!”, s-a mai arătat contrariat Bogdan Chirieac.

STS a fost menţionat de Liviu Dragnea ca făcând parte, alături de Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul Român de Informații, dintr-un presupus “Stat paralel” care ar deține puterea în România.

 

continuare: g4media

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.