Şedinţa Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor a fost suspendată după ce membrii PSD-ALDE „s-au evaporat”. În ședință urma să fie stabilită data la care vor fi chemaţi la audieri ministrul de Interne, şeful Jandarmeriei şi prefectul Capitalei.

Vicepreşedintele Comisiei, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, a declarat la finalul şedinţei că membrii PSD-ALDE „s-au evaporat” pentru a nu asigura cvorumul şi pentru a bloca orice tip de control parlamentar asupra Jandarmeriei.
„Am avut o şedinţă a Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor. Era o şedinţă ordinară, anunţată cu mult timp înainte, făcea parte din programul uzual al Comisiei. Nu era nevoie de nicio altă aprobare, însă în momentul în care am introdus pe ordinea de zi solicitarea audierii celor implicaţi în evenimentele din 10 august, vorbesc de doamna Carmen Dan, de şefii din Jandarmerie. Domnii de la PSD-ALDE s-au evaporat, nu au asigurat cvorumul de şedinţă, făcând ceea ce noi, cei din opoziţie, cunoaşte de mult, şi anume blocând orice tip de control parlamentar asupra Jandarmeriei”, a declarat deputatul Ovidiu Raeţchi.

continuare: newsweek.ro

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.