Referendumul local desfăşurat duminică în municipiul Sebeş, unde locuitorii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la achiziţionarea de către autorităţile locale a unui laborator mobil în vederea măsurării şi monitorizării calităţii aerului din oraş, nu poate fi declarat valabil din cauza faptului că prezenţa la urne nu a atins nivelul minim obligatoriu de 30%, transmite Agerpres.
Potrivit rezultatelor finale date luni publicităţii de către autorităţile locale, prezenţa la referendum a fost de 28,71%, respectiv au votat 7.393 de persoane din cele 26.245 înscrise în listele electorale permanente. Pentru ca un referendum să fie declarat valabil, la el trebuie să participe minimum 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Au răspuns favorabil achiziţionării unui laborator mobil 7.011 persoane dintre cele care au votat. Pentru ca rezultatul unui referendum să fie valid, opţiunile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente. În acest caz nu mai contează cum anume s-au pronunţat alegătorii, referendumul organizat în minivacanţa de Rusalii fiind invalidat din cauza prezenţei reduse.

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.