Primăria Sectorului 4 are, la Piețe, drept șef la juridic un condamnat cu interdicție pentru funcții publice, iar ca șefă a corpului de control o condamnată în primă instanță pentru 40 de acte de luare de mită!
Simion Lincă, șeful biroului juridic de la direcția ”Piețe”, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru că a schimbat echipament militar vechi, subevaluat, contra anvelope Tofan, supraevaluate.
Doina Lupu, șefa Corpului de Control tot la ”Piețe”, a fost condamnată de prima instanță la un an cu suspendare după ce a luat mită bani pentru partid, de la cei pe care îi controla pe când era la Autoritatea Sanitar-Veterinară.