Noul ministru al Educației, Valentin Popa, care este rector al Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava începând din 2012, s-a autoplagiat în cel puțin trei articole științifice.
Autoplagiatul este una dintre formele grave de încălcare a eticii universitare.
Se comite un autoplagiat când un autor publică o lucrare (articol științific, studiu, capitol de carte sau chiar carte) de două sau de mai multe ori, fără a menționa că respectivul text a fost publicat anterior și fără a-l însoți de elementele de identificare ale jurnalului sau volumului în care a apărut prima dată.