Premierul Viorica Dăncilă a făcut foarte bine că nu s-a dus la dezbaterea din Parlamentul European privind justiţia din România şi a rămas la şedinţa de Guvern, în care era nevoie să se corecteze unele aspecte din Codul Fiscal, a opinat, la RFI, deputatul PSD Petre Florin Manole.

„A făcut foarte bine că a rămas la şedinţa de Guvern, unde au fost adoptate o serie de proiecte foarte importante. Aceea a fost o dezbatere politică între oameni politici, pe un subiect destul de tehnic, care este justiţia. Haideţi să ne uităm un pic şi la cum arată Europa. Europa este dominată de Partidul Popularilor Europeni, deci de dreapta conservatoare, majoritatea instituţiilor importante sunt conduse de politicieni din această zonă. România este, cred, ţara cu cel mai bun procent pe care-l are un partid de stânga din UE. Deci toate tunurile pe România. Cred că adevărata dezbatere despre legile justiţiei, despre două dintre cele trei de până acum s-a făcut în interiorul unei instituţii extrem de importante din România, Curtea Constituţională”, a declarat Petre Florin Manole.

 

via epochtimes

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.