Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de respingere iniţiativei legislative prin care PNL cerea ca persoanele care au suferit condamnări penale definitive să nu mai aibă dreptul de a candida la alegerile parlamentare.

Proiectul, depus de liberali în 2017, a fost respins anterior de Senat, relatează Agerpres.

“Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, prevede proiectul.

Proiectul va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Referitor la politica politicienilor puterii cu privire la accesul penalilor la funcţii publice, reamintim că nu mai demult de octombrie anul trecut, aleşii puterii din Comisia Juridică a Senatului au decis de această dată că persoanele condamnate penal pot candida nici mai mult nici mai puţin decât la Preşedinţia ţării.

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.