Cătălin Rădulescu. Condamnat definitiv în decembrie 2016 la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.

Radu Babuş. Cercetat alături de Radu Mazăre în dosarul privind vânzarea unor suprafeţe de teren din judeţul Constanţa

Alexandru Bălănescu. Fost decan al Baroului de Avocaţi Mehedinţi şi fost Avocat al Poporului. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au soluţionat procesul în care fiul cunoscutului avocat Alexandru Bălănescu a fost condamnat pentru trafic de influenţă şi luare de mită.

Vlad Bontea. Fostul preşedinte al filialei PSD Strehaia și nepotul generalul Dumitru Iliescu, al cărui nume apare în stenogramele DNA în dosarul lui Viorel Hrebenciuc.

Simona Bucura Oprescu. Firma Simonei Bucura Oprescu, Top Image SRL a încasat sume considerabile din bani publici conform unei plângeri făcute împotriva deputatei la Agenția Naționala de Integritate. De la vârsta de 23 de ani și pâna la 31 de ani, Simona Bucura Oprescu l-a slujit cu dedicație pe baronul Costică Nicolăescu de la Argeș.

Aurel Căciulă. Afaceristul hușean este implicat într-un tun imobiliar de aproape 100.000 de euro. El s-ar fi folosit în suveica imobiliară, de firma la care este acționar majoritar, Vasea SRL, dar și de funcționari din Primărie.

Căruceru Aida-Cristina. Cel mai tânăr deputat PSD a recunoscut că parcursul unei femei în politică nu este unul tocmai ușor, și fiecare pas a fost făcut cu convingerea că politica se face cu oameni, pentru oameni…

Andreea Cosma. Fiica fostului baron PSD de Prahova, Mircea Cosma, condamnat la 8 ani pentru corupție. Trimisă în judecată de DNA.

Cristina-Elena Dinu. A activat în PD, PNL și în prezent este deputat PSD de Giurgiu.

Nicolae Georgescu. Deputat PSD de Argeș. Averea nejustificată în raport cu veniturile declarate.

Halici Nicuşor. Expert la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România 2014-2015, Prefect de Vrancea august 2014 – aprilie 2016, Director Executiv CJ Vrancea între anii 2010-2014, Secretar Comuna Păulești.

Natalia Elena Intotero. Deputat PSD Hunedoara. Învăţăturile deputatei Natalia Intotero pentru românii săraci: ”Să stea în ţară! Să-şi ia trei meserii şi să muncească!”

Cornel Itu. Deputat PSD Dej. Fraţii Cornel, Adrian și Mircea Itu au reuşit să transforme oraşul Dej într-un adevărat fief. Cei trei fraţi sunt cu toţii membri PSD şi ocupa diferite funcţii de influenţa publică. De pildă, Cornel Itu este deputat şi preşedinte al PSD Dej, Adrian Itu este consilier local şi conduce cea mai importantă firmă din Dej, Combinatul de hârtie şi celuloză Someș SA. Mircea Itu este director al Direcţiei de Ape Someș-Tisa şi are în subordine cinci judeţe din Transilvania de Nord. Puterea fraţilor Itu nu este doar politică, ci are şi importante consecinţe financiare. De pildă, fratele Cornel nu a ezitat să ceară, de la tribună Parlamentului, bani pentru firmă condusă de fratele Adrian. De asemenea, firma fratelui Adrian este unul dintre cei mai mari poluatori ai râului Someș, administrat de direcţia condusă de fratele Mircea.

Costel Lupaşcu. Deputat PSD Botoşani. A declarat că PSD și-a îndeplinit în cea mai mare parte obiectivele de guvernare asumate pentru 2017, cele mai importante fiind legate de creștere veniturilor și a puterii de cumpărare pentru populație.

Silviu Nicu Macovei. Fost consilier județean CJ Iași, membru AGA la Eco Piața SA IS, membru CA CJAS Iași, vicepreședinte PSD Iași.

Călin-Vasile-Andrei Matei. Deputat PSD de Maramureș. Deține acțiuni la trei companii: SC Tudor SRL (50%), SC Brotcom SRL (50%) și SC Comat SA. În declarația de interese nu a trecut că aceste companii ar fi primit contracte de la stat.

Laura-Mihaela Moagher. Secretar executiv PSD Prahova, fost director Zoo Bucov, fost consilier al fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, judecat pentru corupție, fost consilier județean PSD.

Eugen Neață. Deputat PSD Vâlcea. Este fostul șef al IPJ Vâlcea și fostul consilier al primarului Mircia Gutău. Eugen Neaţă este și cel mai tânăr pensionar din IPJ Vâlcea.

Iuliu Nosa. Deputat PSD Sălaj găsit incompatibili de ANI.

Rodica Paraschiv. Deputat PSD Prahova. Fiul ei are contracte pentru servicii de dirigenţie de şantier cu primăriile din judeţ.

Dănuț Păle. Deputat PSD Buzău. Soția, Pale Aureliana, este consilier la Primăria Buzău. În ultimii 13 ani, firma lui Danuț Păle, SC BIOVET SRL Buzău, a beneficiat de 2.300.000 lei, aproximativ 500.000 euro, bani proveniti de la Primăria Buzău, pentru eradicarea maidanezilor. În 2013, medicul Danuț Păle a declarat că ar fi fost o țintă a Curții de Conturi din Buzău și Focșani, dar după șapte dosare penale încheiate cu neînceperea urmăririi penale poate primi și coroniță.

Octavian Petric. Deputatul PSD de Satu Mare trimis în judecată de preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, după ce parlamentarul sătmărean nu a mai plătit utilităţile în ultimii 9 ani pentru biroul închiriat în Palatul Administrativ.

Liviu Ioan Adrian Pleșoianu…speechless.

Lucian-Eduard Simion. Deputat PSD Tulcea. Moto: ”Fie găsim o cale, fie ne facem una” – Hannibal

Ilie Toma. Deputat PSD Hunedoara. Acuzat că s-a folosit de postul de director la Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara pentru a-şi face campanie politică.

Răzvan-Ion Ursu. Deputat PSD Prahova. Contracte cu primăriile din județ.

Radu Costin Vasilică. Deputat PSD Argeș. Căsătorit cu nepoata fostului baron PSD de Argeș, Cosntantin Nicolescu.

Mihăiță Vîrză. Deputat PSD București. Fost consilier general PSD-UNPR, fost consilier local UNPR Sectorul 2. A fost la PRM, UNPR și a ajuns la PMP, după fuziunea UNPR-PMP. În prezent activează în PSD.

Mihai Weber. Deputat PSD Gorj. Patronul Mihai Weber a lăsat în urmă datorii de peste 154.000 de lei, cea mai mare parte către bugetul de stat.

Vasile Cocoș, Nicolae Velcea, Irinel Ioan Stativă, Matei Suciu, Elvira Șarapatin, Ștefan-Ovidiu Popa, Andrei Pop, Ion Spânu, Florinel Stancu, Daniela Oteșanu.

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.