Biroul pentru informare publica al Camerei Deputatilor a refuzat sa spuna la ce Universitate a absolvit Dreptul deputatul PSD Eugen Nicolicea, pe motiv ca Legea privind liberul acces la informatiile publice este aplicabila doar institutiilor, nu si persoanelor fizice, scrie ziarul Adevarul. Publicatia citata aminteste ca, in CV-ul publicat pe site-ul Camerei Deputatilor, Nicolicea a scris ca a absolvit Facultatea de Drept, insa fara sa precizeze Universitatea si anul absolvirii.

Ce a raspuns Biroul pentru informare publica al Camerei Deputatilor la solicitarea ziarului Adevarul:

“Solicitarile dvs. nu fac obiectul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit dispozitiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, prin informatie de interes public “se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei”. Astfel cum rezulta din articolul invocat, legea mentionata este aplicabila autoritatilor si institutiilor publice, nu persoanelor fizice, indiferent de statutul sau de functia/ calitatea acestora.”

“Adevarul” a scris saptamana trecuta ca Eugen Nicolicea, unul dintre parlamentarii care au propus mai multe modificari la legile Justitiei in “Comisia Iordache”, are un CV cu multe necunoscute. Intrebat de reporterul “Adevarul” la ce Universitate si in ce an a absolvit Facultatea de Drept, in conditiile in care aceste date lipsesc din CV-ul sau publicat pe site-ul Parlamentului, deputatul PSD trecut la amenintari: “Ma, baiatule, tu chiar nu intelegi? Vrei sa avem altfel de discutii?”.

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.