ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de peste un milion de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de un fost director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Un fost director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) nu poate justifica o avere de peste un milion de euro, anunţă Agenţia Naţională de Integritate. ANI mai precizează că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control faţă de Aurel Şaramet, fostul director care nu-şi poate justifica 6 zerouri din avere.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 4.868.494 Lei (aprox. 1.058.828,62 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Şaramet Aurel în perioada exercitării funcţiei publice.