Avocaţii lui Cristian David au cerut, la termenul de marţi al dosarului în care fostul ministru este judecat după ce ar fi primit mită jumătate de milion de euro, ca procesul să fie reluat, invocând înlocuirea unui magistrat, motiv care a dus la decizia de reluarea a proceselor în cazul lui Liviu Dragnea şi al lui Călin Popescu Tăriceanu. Solicitarea apărătorilor lui Cristian David a fost respinsă.

Un alt apărător al lui Cristian David a solicitat reunirea dosarului fostului ministru de Interne cu dosarul lui Dan Motreanu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi George Scutaru, fost consilier prezidenţial. La rândul său, reprezentantul DNA a cerut schimbarea încadrării juridice din acuzaţia de luare de mită în trafic de influenţa în cazul lui David, iar pentru Roger Valeriu Niţescu, denunţătorul fostului ministru, procurorul DNA a cerut schimbarea încadrării juridice din acuzaţia de trafic de influenţă în complicitate la trafic de influenţă, arată News.ro. Apărătorii au solicitat apoi ca procesul să fie reluat de la zero, invocând cauzele Cutean vs România şi Beraru vs România, pe motiv că în 11 aprilie judecătoarea Cristina Rotaru, care a promovat la şefia Institutului Naţional al Magistraturii, a fost înlocuită cu judecătorul Ionuţ Marei.

Citeste mai mult: adev.ro/ow633s

 

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.