Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, joi, propunerea Primariei Capitalei de a da in administrarea Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, unde membri sunt Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu, IPS Teodosie, o cladire din centrul Capitalei, dupa ce, pe 18 mai, proiectul de hotarare a fost respins, relateaza News.ro.

Proiectul de hotarare a fost votat cu 37 de voturi „pentru”, 10 „impotriva” si trei abtineri, dupa ce pe 18 mai acesta a fost respins.

Fata de forma respinsa a proiectului de hotarare, consilierii generali au atasat in plus doar avizele favorabile ale unor comisii de specialitate – Comisia Invatamant, Tineret, Sport si Educatie Civica si Comisia Patrimoniu -, dar si procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor de refacere a fatadelor respectivului imobil, contract in valoare de 260.227,17 de lei cu TVA.

Ciprian Ciucu, consilier PNL, a spus in sedinta din 18 mai ca Academia nu are niciun merit in societate.

„Din punctul meu de vedere aceasta academie nu ar trebui sa primeasca nimic de la Primaria Capitalei. Nu are niciun merit in societatea noastra. Sunt doar oameni abonati la sinecuri pe viata. Nu vad de ce noi ar trebui sa le dam ceva acestor oameni. PNL va vota impotriva acestui proiect”, a spus consilierul.

 

Continuarea

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns