Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a lansat marţi, în cadrul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe tema comisiei de anchetă a prezidenţialelor din 2009, un atac dur la adresa opoziţiei, el spunând despre o colegă parlamentar căruia nu i-a rostit numele că face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene.

În semn de protest faţă de declaraţia acestuia, parlamentarii USR au părăsit şedinţa de plen.

„Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri şi discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul! Eu sunt fracţiunea care nu-şi ţine gura din Parlamentul român. Eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzaţi, sunt bătrân”, a spus Bacalbaşa de la tribună.

Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Gabriel Vlase, a intervenit şi i-a cerut lui Nicolae Bacalbaşa să-şi încheie discursul, solicitare de care social-democratul nu a ţinut cont.

Bacalbaşa şi-a continuat atacul, spunând despre unei colege parlamentar căruia nu i-a rostit numele că va face fractură dacă „mai dă cu labele”, a arătat o serie de semne obscene.

„Dă cu labele, vezi că faci fractură, vezi domnişoară că faci fractură şi pe urmă nu mai poţi să …votezi”, a spus deputatul PSD.

Gabriel Vlase i-a închis microfonul şi i-a cerut să meargă în sală.

„Mergeţi în sală, vă rog, apeluri repetate”, a spus preşedintele de şedinţă.

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ a solicitat drept la replică în urma afirmaţiilor lui Nicolae Bacalbaşa, spunându-i acestuia: „Aţi trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin judeţul Vaslui şi nu v-a stricat nimeni rozeta”.

 

detalii pe news.ro

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns