Anul acesta, de la bugetul local al Bucureștiului, se vor cheltui de două ori mai mulți bani pentru recreere cultură și religie decât pentru sănătate.
Deși ne aflăm în a doua jumătate a lunii martie, orașul București nu are buget. Abia în acest sfârșit de săptămână a fost publicat primul proiect detaliat. Potrivit acestuia, Capitala va avea un buget, pe 2017, de 5 miliarde lei, adică peste 1 miliard de euro.
Detalierea pe instituții a sumelor aprobate în bugetul local ne arată că cei mai mulți bani, 1,27 miliarde lei (282 milioane euro), vor merge la “transporturi”. Gabriela Firea a anunțat că “la RATB s-au prevăzut 121 milioane de euro, reprezentând subvenția pentru diferența de preț la transportul de călători și 11 milioane de euro pentru investiții. La aceste sume se adaugă 7 milioane de euro alocate Direcției de Transporturi a Primăriei pentru achiziția de mijloace noi de transport.
Pentru “cultură, recreere, religie” au fost alocate 877 milioane de lei (194 milioane euro) care vor fi cheltuite pentru teatrele din Capitală (53 milioane euro), dar și pentru ARCUB – 15,5 milioane euro – și pentru Creart, 12,5 milioane euro. Restul de peste 100 milioane de euro se vor cheltui pentru a “finanța majoritatea proiectelor derulate în anii trecuți, dar sunt și noutăți menite să consolideze statutul de capitală culturală al Bucureștiului”.