Antena 3 și Lumea Justiției au dat marți știrea falsă a zilei: președintele Klaus Iohannis și soția Carmen Iohannis au dosar penal deschis la DNA. Au prezentat și o comunicare oficială, prin care luju.ro era anunțată că ”prin ordonanța nr. 250/P/2018 din data de 25.05.2018 a Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus declinarea competenței de soluționare cu privire la denunțul formulat împotriva lui Radu Gabriel Bucșă, Carmen Georgeta Iohannis și Klaus Werner Iohannis în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia.” Pornind de la această pretinsă știre bombă, Antena 3 și Luju se întreabă dacă nu cumva DNA i-a deschis dosar președintelui Iohannis pentru a nu o revoca pe Kovesi din funcție.

Faptele. Cel care a făcut sesizarea la DNA este jurnalistul Răzvan Savaliuc. Potrivit experților în drept penal consultați de G4Media.ro, orice sesizare trebuie obligatoriu înregistrată în registrul penal pentru a putea fi dispusă o soluție. Asta nu înseamnă totuși că s-a deschis un dosar penal, ci doar că denunțul a fost înregistrat în așa-numitul registru R4, conform ordinului 11/2014 al procurorului general. Declinarea sesizării la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia n-are legătură cu locul de unde provine actualul procuror general, Augustin Lazăr, cum sugerează luju.ro, ci cu locul săvârșirii presupuselor fapte reclamate de Savaliuc. Pe scurt, Antena 3 și Luju au creat un fake news pe care îl vând sub forma de teoria conspirației DNA împotriva președintelui Klaus Iohannis. Conspirație la originea căreia stau chiar luju.ro și Antena3.

via g4media

Cat de mare e mizeria prezentata mai sus?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.